Eu vreau să fiu alături de voi, apropiat, şi voi încerca să mă prezint trecând dincolo de formalism, pentru că am spus în mai multe rânduri că urmăresc permanent o nouă viziune
Sunt un tânăr care am trecut prin toate etapele unui destin profesional obişnuit până astăzi. Am simţit şi eu de-a lungul vremii frustrările profesionale percepute de tinerii din ziua de azi. Ştiu ce înseamnă să simţi că eşti bun într-un anumit domeniu şi să nu beneficiezi de o şansă pentru că patronul sau sistemul, în ansamblul lui, nu doresc promovarea pe criterii de performanţă.
Am terminat Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative şi după mai mulţi ani am ajuns să lucrez în administraţia publică la cel mai înalt nivel. Am trecut prin toate etapele. Timp de mai mult de 10 ani am acumulat o bogată experienţă în administraţia publică locală şi centrală. Îmi place ce fac, e o provocare continuă.
Am lucrat şi la stat şi la patron. Şi mi-am spus mereu că pentru a realiza ceva în viaţă trebuie să-mi iau munca în serios. Nu am crezut niciodată în ideile preconcepute ale unora care blamau munca la stat.
Sigur, nu aş fi realizat atât de multe fără sprijinul oamenilor. Politica m-a ajutat să cunosc mai bine problemele oamenilor, să fiu mai aproape de ei şi să-I pot ajuta. Până la urmă, nu este asta menirea unui om politic?
Acum sunt consilier local la sectorul 5 şi vă mulţumesc pentru încrederea şi şansa acordată.
Nu cred în politicienii care peste noapte ajung acolo sus, în vârf. Cred, însă, în tinerii care o iau de jos şi care în timp ajung să acumuleze suficientă experienţă profesională în domeniile în care activează.
Despre mine ca om, aş vrea să vă mai spun că sunt un familist convins şi consider familia prima mea realizare. Sunt căsătorit, am o fetiţă, Eva, pe care o iubesc mult de tot. Vreau ca Eva şi toţi copiii din generaţia ei să se bucure de o viaţă mai bună. Să meargă în siguranţă la şcoală, să se bucure de momentele de joacă fără griji sau de momentele de tandreţe în familie, iar mai târziu să poată urma o facultate şi să fie apreciată meritoriu.
•2005-2010 - Consilier al Preşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS)
•2007-2009 - Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica SA
•2007-2009 - Membru al Consiliului de Supraveghere al Petrom
•2007-2009 - Membru al Consiliului de Administraţie al Romaero SA
•2005-2007 - Membru al Consiliului de Administraţie al ALRO
•2004-2005 - Consilier parlamentar, Cabinetul Secretarului Camerei Deputaţilor, Titu Gheorghiof
•2002-2004 - Consilier parlamentar, Cabinetul Vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Puiu Haşotti
•2001-2002 - Şef Serviciu Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor
•1999-2001 - Consilier personal al Ministrului Justiţiei
•1998-1999 - Director al Departamentului de monitorizare şi analiză a presei, B&C Consulting, agenţie de relaţii publice
Studii
1995-1999 - Universitatea Bucureşti - Facultatea de Ştiinţe Politice
1991-1995 - Liceul Gheorghe Lazăr, matematică fizică

