Pentru că ştiu că sunteţi foarte curioşi, vă spun imediat cum am ajuns la această adevărată teorie a conspiraţiei!
Pe reprezentanta social-democraţiei am recunoscut-o rapid. La partea democrată a ecuaţiei am lucrat însă prin eliminare. Judecând după statură şi poziţia surprinse de ochiul camerei de luat vederi, există un singur om care poate sta în picioare pe scaunul din faţă al unei maşini: BOC. Emil Boc. Clar! O concluzie care m-a satisfăcut pe deplin la nivel raţional.
Acum, trecând dincolo de glumiţele de autobază, absolut inevitabile, rămân sub semnul întrebării partea socială şi morală din toată această poveste. (Aş vrea să vă îndemn să vă puneţi în pielea personajelor, dar unii ar putea considera că, dacă s-ar imagina pe locul mortului, scena le-ar putea lăsa un gust amar. Scuze. Nu m-am putut abţine.) Să revenim la probleme serioase. Ei bine... au, oare, oamenii politici - a căror existenţă, prin natura meseriei, se derulează în văzul public, dreptul la viaţă privată? Până unde poate fi împinsă curiozitatea? Expunerea publică a unor scene profund intime este un drept al presei sau un abuz?
Mai mult, consumăm aceste informaţii pentru că ni se servesc sau există într-adevăr o nevoie pe care presa se simte datoare să o împlinească?
P.S. Ana Birchall a spus că filmul este un fals şi, pentru că m-am obişnuit să cred în declaraţiile PSD, vă spun şi eu că nu poate fi altfel!
Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare!
